CINE SUNTEM
CE FACEM
FORMARE ON LINE
EVENIMENTE SI PRESA
Buletin |  Comunicat de presă: Grup de Acţiune Locală Asociaţia de Dezvoltare Poarta Apusenilor-GAL ADPA. [acasă]

 

Comunicat de presă:

Grup de Acţiune Locală Asociaţia de Dezvoltare Poarta Apusenilor-GAL ADPA

Parteneriat Public-Privat

                Asociaţia de Dezvoltare Arieş –beneficiar al proiectului  “Grup de Acţiune Locală Asociaţia de Dezvoltare Poarta Apusenilor”, împreună cu instituţiile partenere: paisprezece primarii, parteneri privaţi şi sociali reprezentativi, doresc dezvoltarea zonei rurale din imprejurimile Municipiului Turda şi Campia Turzii. Proiectul se desfăşoara pe o perioada de opt luni in următoarele comune: Frata, Ceanu Mare, Tritenii de Jos, Ploscos, Aiton, Tureni, Sandulesti, Petreştii de Jos, Mihai Viteazu, Moldoveneşti, Călăraşi, Ciurila, Băişoara şi Valea Ierii, si este finanţat din Fonduri Europene. Valoarea totală a proiectului este de 250037,65 lei din care valoare nerambursabilă de 178167,00 lei.

                Obiectivul proiectului vizează crearea unui parteneriat public –privat pentru dezvoltarea zonei rurale, elaborarea analizei-diagnostic pentru Strategia de Dezvoltare Locala în scopul selectiei Grupurilor de Actiune Locala (GAL), implementarea de actiuni integrate, coerente, care sa conduca la dezvoltarea economiei rurale in folosul comunitatii utilizand abordarea  de ”jos in sus” implicând direct actorii locali in dezvoltarea propriilor  teritorii. 

            Pentru dezvoltarea zonei de o importanţă vitală este implicarea deplină a populaţiilor locale în proiectele de dezvoltare rurală, reprezentând factorul decizional şi prin urmarea vor purta responsabilitatea  evoluţiei în timp a teritoriul determinat.  Nevoile din zona sunt variate, şi  sunt conştientizate mai clar de către factorii locali, fiind probleme  pe care le intampina  chiar zilnic, de aici necesitatea de abordare a problematicilor ”de jos în sus” prin  activitati concrete urmand o strategie determinata în obţinerea obiectivelor propuse. 

         Grupul ţintă reprezinta instituţii publice, organizaţii prívate, ONG-uri, persone fizice, localnicii zonelor rurale care fac parte din proiect.

               

Date de contact: 

Iuliana Costantea  tel.  0742873465

E_mail: iuliana.costantea@dezvoltare-comunitara.org                                                                           

Cine suntem     |     Ce facem     |     Formare on line     |     Evenimente si presa
© 2008 SOLUZIONA21 SL. | Politica de intimitate | Condiţii de utilizare