Reprezentanţii a 11 primării, a unor ONG-uri şi societăţi comerciale au desfăşurat un schimb de experienţă în Spania, în perioada 20-24 aprilie, prin proiectul “Dezvoltarea teritoriului Someş Transilvan- parteneriat pentru creşterea calităţii vieţii”.
Pe parcursul schimbului de experienţă s-au vizitat mai multe obiective care au fost realizate cu fonduri europene, proiectele fiind implementate prin programul Leader. Este vorba despre o fabrică de prelucrare şi ambalare a migdalelor, o fabrică de îngrăşăminte organice şi ecologice, două fabrici de prelucrarea măslinelor şi fabricarea uleiului de măsline, o cramă de vin şi o pensiune turistică.
Delegaţia română a fost însoţită de Sergio Delgado, consultant al grupului de acţiune local din Spania, şi Francisco Calvache, asociat al grupului de acţiune local.
Primarii şi viceprimarii de pe Valea Someşului Mic s-au arătat impresionaţi de felul în care organizaţiile de tip GAL (Grup de Acţiune Locală) au ştiut atât să acceseze fonduri europene prin programul Leader, cât mai ales să-şi deruleze investiţia de tip public-privat în folosul comunităţilor locale cu propunerea ca în viitor, dacă vor mai fi astfel de colaborări, GAL Someş Transilvan să participe alături de Spania la astfel de experienţe.
Cele 11 primării care fac parte din acest parteneriat sunt: Apahida, Aluniş, Bonţida, Borşa, Corneşti, Dăbâca, Iclod, Jucu, Mintiu Gherlii, Sic şi Vultureni. Reprezentanţii primăriilor se gândesc deja la proiectele pe care ar putea să le implementeze în comune.
“Pentru comuna Corneşti mă gândesc, şi deja avem în lucru un parteneriat cu un privat din comună care va constitui o fabrică de lapte, renovarea unui cămin cultural, reabilitarea staţiilor de autobus din Corneşti, partea de birotică şi calculatoare în primărie”, a declarat Dorel Julian, primarul comunei Corneşti.
Emil Cărhaţ, primarul comunei Bonţida are alte gânduri : “Eu aş vrea să insist puţin pe cultură, având Castelul Banffy în Bonţida vrem să îl promovăm şi să îl facem cât mai cunoscut. De asemenea aş vrea să insist pe proiecte care să cuprindă ajutorul social, în sensul de a încerca prin acest GAL să construim case pentru oameni care nu au această posibilitate”.
“M-a impresionat ceea ce am văzut din prezentarea care s-a făcut de către GAL din Spania, şi anume procentul mare de tineri care populează satele lor. Mă gândesc să facem proiecte care să ne ajute să aducem în zona noastră cât mai mulţi tineri, şi să încerce să dezvolte anumite afaceri sau activităţi economice, care să aducă prosperitate zonei”, a spus Eugen Mureşan, primarul comunei Vultureni.
Simion Tămaş, viceprimarul comunei Borşa, s-a gândit la cultivarea unor livezi de nuc, măr sau păr.
S-au discutat aspecte concrete ce ţin de modalităţile de atragere de fonduri şi cel al fondurilor structurale. Elisa Isabel Guerrero Rubio, directorul GAL a vorbit despre greutăţile pe care le-au întâmpinat la nivel microregional în ceea ce priveşte implementarea programelor europene. Odată cu apariţia fondurilor europene, din 2004, prin Programul Naţional de Dezvoltare a apărut şi noul sistem de achiziţie publică, care a îngreunat mult încheierea contractelor de lucrări, bunuri sau servicii. Astfel, durata procedurii de achiziţie a devenit mai îndelungată, de multe ori afectând buna implementare a proiectului. De asemenea, s-a vorbit despre probleme ce ţin de ”coloratura” politică, despre micile probleme care intervin uneori în implementare, care sunt cauzate de faptulcă fiecare dintre primarii membri ai asociaţiei microregionale are interese proprii, şi fiecare doreşte ca unele proiecte să vizeze mai mult propria comunitate.
“A fost o experienţă extraordinară pentru noi, atât pentru primari cât şi pentru societăţile comerciale şi ONG-urile care fac parte din acest parteneriat. Au fost clarificate multe dintre întrebările noastre, în sensul identificării problemelor pe care le-au avut cei care au implementat proiectele pe programul Leader în Spania”, a declarat Irina Mureşan, manager proiect.
În urma acestui schimb de experienţă, membrii grupului de acţiune local Someş Transilvan au identificat punctele prioritare ale unei strategii, o parte dintre acestea fiind: susţinerea agricultorilor şi crescătorilor de animale; susţinerea producătorilor de legume; susţinerea valorificării produselor locale (lapte, caş, ţuică de prune, miere, silvoiţă); probleme culturale (cămin cultural, locuri de distracţie, parcuri, grădiniţe, case de cultură, teatru, etc); turism rural-traseu turistic; atragerea de investitori în vederea creării locurilor de muncă; înfiinţare de parcuri industriale, incubatoare de afaceri etc; noi iniţiative de menţinere a tinerilor din zonă; susţinerea economiei locale prin agricultură şi turism.
Daniela Moldovan
http://www.youtube.com/watch?v=Q9gCHdG7ocM